Abelia x grandiflora Edward Goucher

(O recenzie client)

15.00 lei

Abelia x grandiflora Edward Goucher (abelia) este o plantă perenă decorativă, un arbust popular datorită frumuseții și longevității sale, remarcabil prin florile sale spectaculoase, de un roz delicat, care înfloresc în timpul verii și continuă să aducă o pată de culoare până în toamnă

Plantele se livrează în ghivece, bine înrădăcinate și gata de plantare, așa cum se prezintă în mod natural la momentul livrării, nu neapărat înflorite. Pentru ambalare și transport, unele plante pot fi tunse înainte de expediere. Iarna nu efectuăm livrări.

Descriere

Descriere

Abelia x grandiflora Edward Goucher este o plantă perenă foarte decorativă de grădină, un arbust foarte florifer, de mărime medie, cu formă arcuită, un tufiş compact cu flori rozii și frunziș verde, ce atinge o înălţime de 1.5-2 m şi un diametru de cca 1.5 m, care face parte din familia Caprifoliaceae, ideal pentru decorul grădinilor și peisajelor.

Ramurile sale au port erect, cu tendinţă de arcuire, sunt dense, ramificate, cu frunze mici, ascuţite, lucioase, persistente în general, de culoare verde închis şi care capătă o nuanţă bronz-cupru până la purpuriu când este rece, adăugând un contrast vibrant în grădină.

Inflorescenţele, de tip panicule, situate la axilele frunzelor de pe ramurile noi, sunt compuse din flori mici, de cca 2 cm lungime, uşor parfumate, în flormă de pâlnii, de culoare roz-liliachii, cu gâtul alb, au la bază nişte bractee roşii, care persistă pe plantă mult timp, îndeosebi după trecerea florilor, foarte decorative pe timp de toamnă.

Înflorirea la Abelia x grandiflora Edward Goucher începe în iulie-august şi continuă până în sezonul rece, când foarte puţine plante sunt în floare.

Preferă locurile însorite sau semiînsorite şi se adaptează foarte uşor la solurile bine drenate, fertile, fiind apreciată și pentru toleranța sa la secetă și la dăunători, făcând-o, astfel, o alegere excelentă pentru grădini de uscat.

Abelia x grandiflora Edward Goucher decorează cu succes orice tip de grădină, putând fi amplasat fie ca individ solitar, fie în masive, alături de alţi arbori, arbuşti, subarbuşti, fiind ideal pentru garduri vii şi grădini ornamentale.

Planta se vinde în ghivece cu diametrul de 12 cm.

Recenzii (1)

1 recenzie pentru Abelia x grandiflora Edward Goucher

  1. Ofelia64 (proprietar verificat) –

    Cinci steluțe sunt prea puține pentru comanda primita.Ce am primit a ajuns în stare foarte bună iar ambalajul deosebit realizat pentru transportul și protecția plantelor mai ales acum în perioada lor de vegetație.Cu siguranta voi mai comanda și alte plante.Cu mulțumiri și multa recunoștința pentru tot.

    • Gradina DO –

      Ne-ați făcut o mare bucurie cu această recenzie!❤️ Vă mulțumim din suflet pentru cuvintele atât de frumoase! Ne bucurăm că plantele au ajuns cu bine la dumneavoastră.🥳 Vă dorim să se prindă bine, să crească frumos și să vă aducă multă bucurie în fiecare sezon. Vă rămânem cu drag la dispoziție ori de câte ori veți avea nevoie de noi. 🤗

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

Informații Garanție