Descriere
Asclepias tuberosa (iarba fluturilor) este o plantă vivace ce se dezvoltă sub formă de tufă înaltă de 40-60 cm, cu aspect exotic, o creştere normală şi cultivare foarte uşoară, care face parte din familia Apocynaceae (Asclepiadaceae).
Frunzele sale eliptice, mari, verzi-albastrui, sunt dispuse în spirală de-a lungul tulpinilor, iar florile stelate, de culoare portocaliu intens, sunt dispuse în umbele şi foarte nectarifere, motiv pentru care Asclepias tuberosa atrage foarte multe insecte, îndeosebi fluturi (pentru acest aspect şi-a primit, de altfel, şi numele popular de Iarba fluturilor).
Înfloreşte de la începutul verii, în perioada iulie-septembrie, iar la sfârşitul iernii, fructele coapte, sub formă de teci lunguieţe, se deschid şi eliberează numeroase seminţe cu perişori argintii, strălucitori.
Preferă solul expus la soare, care se încălzeşte repede, bine drenat, fertil.
Plantă rustică, iarba fluturilor Asclepias tuberosa este uşor de cultivat şi întreţinut şi rezistentă la îngheţ (iarna este posibil să piardă părţile aeriene, în funcţie de climatul zonei în care este cultivată, pentru ca primăvara să repornească în vegetaţie şi să reapară din sol).
Înmulţirea se realizează destul de uşor prin seminţe, precum şi prin separarea lăstarilor cu rădăcini, primăvara.
Asclepias tuberosa se amplasează pe marginea aleilor, în masive, în borduri, grupuri sau solitar, în planul mediu către înalt al grădinii.
Foarte atractivă pentru fluturi.
Decorativă şi prin fructele uscate, sub formă de teci cu seminţe şi se integrează armonios în grădini alături de alte perene şi ierburi decorative, contribuind la un peisaj natural, aerisit și plin de biodiversitate.
Planta se vinde în ghivece cu diametrul de 11 cm.






Iolanda (proprietar verificat) –
Desi este iarna si planta este retrasa in pamant, livrarea este exceptionala, coletul foarte bine ambalat, livrarea rapida, relatia cu Gradina DO de foarte buna calitate. Recomand!