Descriere
Ceanothus x delilianus „Gloire de Versailles” (liliac californian, ceanotus) este un arbust foios ornamental peren, care face parte din familia Rhamnaceae şi reprezintă un hibrid foarte reuşit între Ceanothus americanus şi Ceanothus coeruleus, fiind specia cea mai rustică dintre toate speciile acestei familii şi care adaugă un accent vibrant în orice grădină.
Liliacul californian prezintă o creştere medie, cu tulpini erecte care formeaza un arbust înalt de cca 150 cm, cu frunze alternative, ovale, fin dinţate pe margine, cu 3 nervuri pronunţate, lungi de 8-10 cm, verzi.
Florile sunt mici, cu 5 petale albastru-ceruleu, uşor parfumate, dense, grupate în panicule terminale erecte, lungi de 10-15 cm, situate la axilele frunzelor.
Înflorirea este abundentă, de vară şi de lungă durată, începând cu luna iulie până în septembrie sau chiar octombrie, în funcţie de temperaturile de toamnă.
Florile sunt urmate de fructe mici, sub formă de capsule lemnoase maronii-brunicioase, cu 3 valve, care preiau caracterul decorativ pentru sezonul rece.
Preferă expozitiile însorite, însă se adaptează foarte bine şi la semiumbră.
Liliacul californian are nevoie de un substrat bine drenat, fertil şi nu suportă băltirea.
Suportă tunderea, în perioada de primavară, după trecerea gerurilor, pentru stimularea ramificării.
Foarte decorativ prin port şi flori, liliacul californian se utilizează în amenajări ca individ solitar sau prin creare de grupuri cu alţi arbuşti, pe care îi pune în evidenţă prin coloristica florilor sale delicate şi albăstrui.
Ceanothus x delilianus „Gloire de Versailles ușor de întreținut și aduce un aer elegant și proaspăt pe tot parcursul sezonului cald.
Este o plantă meliferă.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.