Descriere
Cotoneaster lacteus (cotoneaster) este o plantă perenă decorativă de grădină, un arbust viguros, persistent, cu creştere rapidă, foarte rezistent, din familia Rosaceae, care se dezvoltă ca o tufă cu o formă rotunjită, uşor căzută, cu o înălţime de cca 3m, întâlnit adesea în amenajările peisagistice.
Arbust stufos, cu ramuri curbe şi flexibile, uşor arcuite către exterior, de culoare brun-roşcate, are frunziş persistent şi pe perioada de iarnă, alcătuit din frunze mari, de 3-6 cm lungime şi 1.5 cm lăţime, ovale, cu capăt ascuţit, groase, pubescente pe partea dorsală, de culoare verde închis pe faţa superioară şi verde cenuşiu pe faţa inferioară, nervuroase.
Înflorirea are loc din aprilie-mai până în iunie, iar inflorescenţele foarte decorative sunt panicule cu diametrul de 7-8 cm, compuse din flori foarte mici, până într-un cm diametru, cu 5 petale de culoare albă, cu centrul cu stamine roz intens, pline de parfum, melifere, nectarifere. După înflorire, apar fructele mici, sferice, roşu-portocalii, grupate în ciorchini persistenţi şi pe timp de iarnă, foarte decorative şi apreciate de păsările care nu migrează iarna.
Cotoneaster lacteus preferă solurile bine drenate, fertile, dar reuşeşte să se adapteze tuturor tipurilor de sol şi expunere, fiind unul dintre arbuştii cei mai rustici şi rezistenţi, care nu necesită acţiuni speciale de îngrijire. Necesită tundere pentru a obţine o formă organizată, tendinţa lui de creştere fiind neregulată, stufoasă.
Rezistent la îngheţ şi tolerant la secetă şi poluare, Cotoneaster lacteus se poate utiliza cu succes atât ca plantă solitară, cât și pentru formarea gardurilor vii sau pentru crearea unei zone de intimitate, ideal pentru toate tipurile de grădini, alături de Pyracantha, Eleagnus, Viburnum sau alţi arbuşti similari.
Planta se vinde în ghivece cu diametrul de 11cm.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.