Descriere
Ficus carica (smochin) este un arbust fructifer care face parte din familia Moraceae şi care are port tufos, ce poate atinge înălţimi şi de 7-10 m sau mai mult, în funcţie de zona şi condiţiile climatice în care este cultivat.
Tulpina este ramificată, cu scoarţa netedă, maro sau gri-închis.
Frunzele sunt foarte decorative, mari de 15-20 cm, verde închis, foarte lobulate, cu 3-5 lobi adânci, aspre, căzătoare.
Florile nu au valoare decorativă, însă fructele sunt piriforme sau globuloase, şi, în funcţie de specie, cele mai cunoscute pot fi galbene, negre sau albe.
În primii 2-3 ani de viaţă, Ficus carica necesită protecţie împotriva frigului (la valori ce depăşesc -10°C pe o perioadă mai mare de timp), însă exemplarele mai mature trec peste această perioadă doar cu o posibilă afectare a organelor vegetative.
Ficus carica preferă soluri uşoare, permeabile, nefiind indicate solurile grele, reci, care reţin umiditatea, mai ales în perioada rece.
Atenţie! Seva (latexul) este toxică şi iritantă.
Smochinul Ficus carica se înmulţeşte prin butaşi, drajonare, marcotaj sau prin despărţirea tufei.
Importanţa smochinului este atât ornamentală în perioada de vegetaţie, făcând parte din categoria arbori, arbuşti, subarbuşti, cât, mai ales, nutritivă, datorită fructelor sale care au un conţinut ridicat de vitamine, substanţe minerale şi zaharuri.
Planta se vinde în ghivece cu diametrul de 15 cm.




Recenzii
Nu există recenzii până acum.