Descriere
Leucanthemum x superbum Banana Cream (margareta galbenă, margareta crema de banane) este o variantă mai scundă a margaretei comune, care se dezvoltă ca o tufă cu înălţime de 35-45 cm şi care face din familia Asteraceae (Compositae), fiind un hibrid foarte reuşit datorită culorii neobişnuite a florilor.
Din rozeta bazală se înalţă tulpinile sale erecte, dense şi cu frunze închise la culoare, caduce, care poartă în vârf flori sub formă de capitule mari cu diametrul de 5-7 cm, cu ligule galben-lămâie în faza de deschidere, pentru ca apoi să treacă prin galben-unt şi să devină crem-pal în faza de maturitate, dispuse în jurul unei inimi galben-aurii.
Frunzele sale sunt lungi, simple, alterne lanceolate, cu marginea dinţată, aproape cărnoase, glabre.
Este un soi extraordinar de florifer, înflorind continuu şi abundent, din iunie până în august-septembrie.
Se recomandă îndepărtarea florilor uscate pentru a încuraja apariţia altor flori.
Preferă solurile fertile, bine drenate, nu prea uscate, cu expoziţie la soare şi se poate înmulţi prin divizarea tufei, operaţiune recomandată o dată la 3-4 ani.
Cu o rusticitate foarte bună, margareta Banana Cream este una dintre plantele care nu trebuie să lipsească din nici o grădină unde decorează bordurile şi paturile de flori, atât ca individ solitar, cât şi în grupuri de 3-5 exemplare, însă se comportă foarte bine şi în aranjamente florale şi în vaze.
Alte specii şi varietăţi ale aceluiaşi gen: Leucanthemum vulgare
Planta se vinde în ghivece cu diametrul de 11 cm.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.