Descriere
Miscanthus sinensis Green (iarba chinezească) este o plantă perenă rustică, foarte decorativă, care face parte din familia Poaceae (Gramineae) si se dezvoltă sub forma unei tufe dense, arcuite, elegante, cu o înălţime de 1.5-2m, o varietate se remarcă prin creșterea sa viguroasă și prin aspectul său natural, fiind ideală pentru a crea structuri verticale și a adăuga volum în grădini.
Frunzele sunt liniare, lungi, flexibile, lucioase, simple, aspre la atingere şi cu marginile tăioase, care cresc într-un stil elegant și vertical, arcuite către exterior, persistente, de un verde intens în sezonul de primăvară-vară, pentru ca, începând din octombrie-noiembrie să capete culori roşiatice-ruginii.
Din frunziş ies tulpinile florale lungi, în perioada august-noiembrie, care poartă inflorescentele sale sub formă de panicule mătăsoase, de culoare roşiatică în sezonul verde, pentru ca iarna să capete culoarea argintie, specifică acestui tip de ierburi, foarte decorative.
Ca şi celelalte specii de Miscanthus, şi aceasta preferă expoziţiile însorite, un sol bine drenat şi fertil, fiind rezistentă la la secetă și având o întreținere ușoară, ideală pentru planul doi al grădinilor şi peisajelor, pentru a crea fundaluri verzi în grădini, pentru borduri, sau ca plantă izolată care să adauge volum și un efect natural. De asemenea, este o opțiune excelentă pentru a forma bariere vizuale sau a adăuga un contrast în peisaj alături de flori perene colorate.
Cu un aspect elegant pe tot parcursul anului, Miscanthus sinensis ‘Green’ oferă nu doar frumusețe vizuală, dar și rezistență la dăunători și boli, ceea ce o face o plantă robustă și ușor de întreținut, ideală pentru a adăuga un strop de verdeață în peisajul grădinilor și pentru a crea un efect de contrast natural în orice tip de decor.
Alte specii şi varietăţi ale aceluiaşi gen: Miscanthus sinensis Zebrinus, Miscanthus sinensis Boucle
Planta se vinde în ghivece cu diametrul de 12 cm.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.