Descriere
Tradescantia virginiana (tradescanţia, bună-dimineaţa, planta sabie) este o plantă perenă decorativă, specia de grădină cea mai cunoscută din familia Commelinaceae.
Tradescanţia creşte sub formă de tufă, alcătuită din numeroşi lăstari groşi, cu noduri pronunţate, drepţi, înalţi de 30-60cm.
De o capacitate decorativă deosebita sunt frunzele liniare, de culoare verde intens, alungite ca o sabiuţă, unele uşor curbate către exterior.
Florile sunt alcătuite din 3 petale albastre, violete, albe sau rozacee, grupate în buchete terminale şi fără miros, cu stamine constrastante, care se deschid, de obicei, in prima parte a dimineţii (de unde si denumirea populară).
Înfloreşte neîntrerupt toată vara, începând cu luna mai şi terminand, sporadic, în septembrie, chiar octombrie, dacă toamna este târzie.
Tradescanţia este o plantă rustică, puţin pretenţioasă, cu o foarte bună rezistenţă la frig.
Tradescantia virginiana acceptă aproape orice tip de sol şi preferă substratul mai reavăn, însă se adaptează destul de bine şi la secetă.
Preferă expunerile însorite, înflorind şi în zonele semiumbrite, însă mai slab şi cu flori mai decolorate.
Se înmulţeşte vegetativ prin divizarea tufei, primăvara sau toamna.
Tradescantia virginiana, decorativă prin port, flori şi frunze, se utilizează adesea în decorările grădinilor ca plantă de bordură, precum şi în compoziţia cu alte plante sau ierburi decorative ori ca individ solitar.
Planta se vinde în ghivece cu diametrul de 12 cm.






Recenzii
Nu există recenzii până acum.