Descriere
Monarda didyma (sin. Monarda coccinea) (mentă indiană, mentă decorativă, bergamotă) este o plantă erbacee perenă, rustică şi care face parte din familia Lamiaceae (Labiatae), adesea folosită în grădinile de flori sau pentru a atrage polenizatori, dar şi pentru parfumul său caracteristic.
Este o plantă cu rezistenţă bună la iernare, cu tulpina ramificată de la bază, formând o tufă bogată cu lăstari drepţi, înaltă de 90-100 cm.
Frunzele sunt lanceolat-ascuţite, cu margine dinţată, de culoare verde deschis şi foarte parfumate.
Întreaga plantă prezintă o pubescenţă uşor aspră.
Florile sunt de diverse culori, roşii, roz, violacee sau albe şi sunt asociate în inflorescenţe largi cu aspect ciufulit, dispuse în vârfurile lăstarilor.
Monarda didyma înfloreşte abundent toată vara, din iulie până în octombrie chiar.
Se recomandă îndepărtarea florilor uscate pentru a stimula apariţia florilor noi.
Preferă solurile reavăne, dar suportă şi uscăciunea, însă nu pe termen lung.
Monarda didyma preferă soarele, dar se adaptează la fel de bine şi la semiumbră.
Cu un miros ușor de citrice, Monarda didyma adaugă atât frumusețe, cât și un parfum plăcut grădinilor, fie solitar, în grup sau masiv, alături de diferite ierburi decorative: Miscanthus, Pennisetum, Festuca, Stipa, Calamagrostis.
Florile tăiate rezistă bine în apă, fiind utilizate şi în buchetele de vară.
Planta se vinde în ghivece cu diametrul de 12 cm.


















Recenzii
Nu există recenzii până acum.