Descriere
Salix matsudana Tortuosa (salcia creaţă, salcia japoneză) este o plantă perenă decorativă de exterior, care de dezvoltă sub forma unui arbore înalt de până la 10-12 m şi coroana de 4-6 m şi care face parte din familia Salicaceae.
Specie arborescentă, cu multiple ramificaţii erecte, contorsionate, galben- verzi măslinii, glabre, ce poartă frunze caduce, verzi, înguste, răsucite.
Florile apar la începutul lunii aprilie, sub formă de amenţi (flori femele).
Salcia creaţă este o specie cu creştere rapidă, care suportă foarte bine tunderile, rezistentă la ger şi secetă şi care preferă locurile însorite şi solurile bine drenate, nefiind pretenţioasă faţă de sol.
Se înmulţeşte prin butăşire, primăvara sau toamna.
Este o plantă foarte decorativă atât în perioada caldă prin ramurile sale cu frunze răsucite, cât şi în perioada rece, datorită ramurilor ondulate.
Se utilizează în decorarea parcurilor şi grădinilor, solitar sau în grupuri, însă se foloseşte şi în aranjamentele florale, prin ramurile deosebit de decorative.
Planta se vinde în ghivece cu diametrul de 13 cm.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.